Cel mai bun moment pentru sterilizarea chirurgicală a unei cățele este cu aproximativ o lună înainte de începerea căldurilor, când uterul este în repaus. Ușurința și siguranța intervenției sunt mai mari în perioada de repaus ovarian, în special din caza riscurilor mai mari de sângerare în afara acestei perioade. Adică, în practică, înainte de pubertate sau între două cicluri. Preferăm să efectuăm intervenția cu aproximativ o lună înainte de începerea datei presupuse de călduri, dar, în practică, această dată poate fi adaptată de comun acord cu proprietarul și nevoile acestuia. Sterilizarea la femelă se recomandă a fi facută în primul an de viață, înainte de primul ciclu de călduri. Medicul veterinar poate alege să îndepărteze doar ovarele( ovariectomie) sau întregul tract genital (ovario-histerectomie).
Există două metode de sterilizare chirurgicală a unei cățele:
Ovariectomia constă în îndepărtarea ovarelor.
Ovario-histerectomia care constă în indepărtarea întregului aparat reproducător.
Înainte de operația de sterilizare, împreună cu medicul veterinar, se vor evalua riscurile la care este expus animalul în funcție de starea de sănătate a acestuia. Ovario-histerectomia poate fi realizată la orice vârstă, iar in cabinetul nostru este operatia standard de sterilizare la femele.
În cazul ovario-histerectomiei, se intervine la nivel abdominal, îndepărtându-se atât ovarele cât și corpul uterin.
În paralel cu sterilizarea câinelui există, de asemenea, o scădere a exercițiului fizic și o creștere a apetitului!
Boli asociate cu excesul de greutate:
Prevenirea creșterii în greutate constă în stabilirea unei diete alimentare echilibrate și potrivite pentru necesitățile câinelui dumneavoastră. Adaptarea rației alimentare nu este suficientă, este obligatorie și menținerea exercițiului fizic regulat.
Principalii endoparaziţi (paraziti interni) întâlniţi la câine:
Deparazitarea internă la cătei (pui) începe la vârsta de 4–5 săptămâni constând în 2-3 administrări (tinand cont de recomandarea medicului veterinar) la interval de 2 săptămâni, utilizând produse specifice, apoi se întreţine periodic la un interval de 3 – 4 luni in functie de indicatiile medicului veterinar.
2. Deparazitarea externă:
Principalii ectoparaziţi (paraziti externi) întâlniţi la câine:
Căpuşele sunt paraziti externi (ectoparaziţi) hematofagi care paraziteaza la suprafata tegumentului (piele, blana) la animale si om. Viata libera a capuselor si raspandirea lor sunt influentate de conditiile de mediu extern, indeosebi de temperatura, umiditate si tipul de vegetatie. Astfel in tarile cu un climat temperat (Romania) abundenta capuselor se realizeaza primavara si toamna, iar in tarile tropicale in sezonul ploios. Cea mai importantǎ familie pentru patologia veterinarǎ este familia Ixodidae cu genurile Ixodes, Rhipicephalus si Dermacentor. Mai multe informații despre bolile transmise de căpușe: https://piatravet.ro/boli-transmise-de-vectori-capuse-la-caine-si-pisica/
Vaccinurile sunt produse biologice care în urma inoculării în organismul animal determină producerea unei stări de imunitate activă specifică faţă de o anumită boală .
Vaccinarea se face la pacientii clinic sanatosi, iar pe intreaga perioada de vaccinare se recomanda ca pacientul sa fie izolat complet, fara a lua contact cu alte animale (pot fi vectori pentru agenti infectiosi – chiar daca ei clinic nu manifesta semne de boala).
Schema de vaccinare este stabilita de catre medicul veterinar in corelatie cu situatia epidemiologica regionala:
Schema pentru pisicile adulte:
Vaccinurile sunt produse biologice care în urma inoculării în organismul animal determină producerea unei stări de imunitate activă specifică faţă de o anumită boală . Vaccinarea se face la pacientii clinic sanatosi, iar pe intreaga perioada de vaccinare se recomanda ca pacientul sa fie izolat complet, fara a lua contact cu alte animale (pot fi vectori pentru agenti infectiosi – chiar daca ei clinic nu manifesta semne de boala).
Schema de vaccinare: – se face pentru principalele boli infecţioase prezentate mai sus şi începe la vârsta de 6 săptămâni constând în administrarea a 4 vaccinuri la interval de 2 săptămâni respectiv:
– imunitatea se intreţine prin vaccinare anuală (Polivalent + Antirabic – DHPPi LR).
– pentru câinii care au peste un an se face un polivalent + antirabic (DHPPi LR) iar după 4 săptămâni se face rapel la polivalent (DHPPi L).
Descoperiți sfaturile noastre veterinare și răspunsurile la întrebările dvs. despre acest parazit al tractului digestiv la câini …
Ce sunt viermii rotunzi câini?
Viermii rotunzi sau inelați sunt paraziți cu lungimea de 5-10 cm care infectează intestinul subțire al câinelui.
Cum se infestează câinele meu?
Câinele poate fi contaminat prin ingestia unei gazde intermediare (rozătoare) sau prin ingerarea de ouă eliminate de purtători.
Puii pot fi infestați în timpul gestației, prin urmare, sunt purtători de ascarizi la naștere.
În timpul alăptării: larvele pot fi găsite în laptele matern contaminat cu viermi rotunzi.
Care sunt semnele clinice?
• Pierderea în greutate.
• Balonare abdominală.
• Simptome digestive, cum ar fi vărsăturile și diareea, uneori chiar cu eliminarea paraziților.
În cazul unei infestari masive se poate ajunge la obstrucție, sau chiar la perforație a intestinului subțire, care duce la moartea cățelușului.
În timpul ciclului său de viață, formele larvare migrează în anumite organe ale câinelui (ficatul, rinichii, plămânii, mușchii), unde pot provoca leziuni grave.
Cum se pune diagnosticul unei infestații parazitare?
Diagnosticul se realizează de către medicul veterinar prin examen clinic și examen coproparazitologic.
Cum se tratează infestarea cățelușului cu paraziți intestinali?
Terapia ascarizilor, în funcție de caz urmărește combaterea semnelor clinice exprimate. Totuși, cea mai bună alegere este deparazitare internă a pacienților patrupezi.
Care sunt măsurile de prevenire și combatere a paraziților intestinali?
Indiferent de stilul de viață al câinelui și indiferent de vârsta lui, singura modalitate de a evita contaminarea cu viermi rotunzi este de a-l deparazita în mod regulat de-a lungul vieții cu un produs adecvat.
Deparazitarea câinelui nou-născut împotriva viermilor rotunzi și a altor viermi este efectuată:
• La fiecare 15 zile până la vârsta de 3 luni, de la nașterea cățelușului.
• Apoi, în fiecare lună până la 6 luni pentru câinii tineri.
• Apoi, la fiecare 3 luni preventiv.
Este recomandat să deparazitezi câinele înainte de monta, pentru a preveni infestarea cățelușilor cu viermi rotunzi.
Fără deparazitare, nu este posibilă prevenirea contaminării câinelui tău cu viermi rotunzi. Este mai presus de toate o măsură preventivă!
Deparazitarea cu o tableta în modul următor:
1 • Poziționează-te în spatele câinelui tău și ia tableta în mână.
2 • Cu cealaltă mână, apucați maxilarul superior pe spatele celor 2 canini, în timp ce înclinați capul înapoi.
3 • Ținând tableta între degetul mare și arătătorul, coborâți maxilarul inferior al câinelui cu degetul mijlociu, apoi lăsați tableta în spatele limbii bombate, în partea de jos a gurii sale. Puteți utiliza un lansator de pilule, disponibil de la medicul veterinar.
4 • Nu puneți tableta pe limbă, deoarece câinele dvs. își poate lipi limba pe palat și apoi o scuipă.
5 • Apoi masează gâtul câinelui tău pentru a-l face să înghită tableta, activând reflexul de înghițire.
6 • Recompensează-ți câinele: o îmbrățișare sau un deliciu ?.
Viermii rotunzi (ascarizii) se pot transmite la om?
Da, aceștia se pot transmite și la om, de aceea sunt necesare măsuri stricte de prevenție.
Cei mai expuși oameni sunt:
• Persoanele vulnerabile sau bolnave și, în special, imunocompromise (de HIV: virusul SIDA sau tratamentul medicamentos);
• Persoanele cu diabet;
• Copiii care au sau sunt în contact strâns cu un animal de companie;
• Femeile însărcinate;
• Vârstnicii;
• Indivizi cu retard mintal;
• Persoanele expuse profesional la infecție.
Care sunt măsurile igienice de prevenție a ascarizilor la om?
• Deparazitează-ți câinele împotriva viermilor;
• Eliminați materiile fecale de câine din grădină sau cutie de gunoi în fiecare zi;
• Interzice copiilor să atingă sau să se joace cu excremente de animale (sau aproape), în special pe plaje sau zone de joacă;
• Spălați-vă mâinile în mod sistematic după ce ați atins un câine;
• Nu dați mâncăruri brute cainelui;
• Spălați fructele și legumele înainte de consum
Cățelul meu vomită! Cățelul meu are adesea diaree! Și totuși nu mănâncă! Cățelul meu este deshidratat! Aceste simptome diferite pot fi semnele parvovirozei.
Descoperiți sfaturile noastre veterinare ilustrate și răspunsurile la întrebările tale despre această infecție virală frecventă la pui …
Ce este parvoviroza?
Parvoviroza este o boală virală, care se întâlnește la căței și se caracterizează clinic prin gastro-enterită hemoragică. Această boală este contagioasă și foarte gravă, fiind fatală în majoritatea cazurilor.
Cine este predispus la această boală?
Parvovirusul afectează câinii nevaccinați, dar în principal puii tineri de un an, fiind ucigașul numărul unu al cățelușilor cu vârstă mai mică de 3 luni.
Cum se produce contaminarea (infectarea) cățeilor?
Virusul este transmis în principal prin contact direct cu secrețiile eliminate de animalele bolnave și indirect prin vectori din habitat (podea, perete, haine, etc).
Care sunt semne clinice?
Următoarele simptome principale sunt observate la câini, după o perioadă de incubație de 3 până 4 zile.
• Anorexia: câinele refuză să mănânce.
• Vomitarea.
• Diaree hemoragică (cu descărcare de sânge).
• Deshidratare semnificativă: câinele nu mai bea.
La puii tineri care nu sunt protejați de anticorpi materni înainte de a doua lună, parvovirusul se poate manifesta într-o formă cardiacă, manifestând miocardită acută.
Cum se realizează diagnosticul?
Acesta este stabilit de medicul veterinar, folosind examene suplimentare de laborator.
Care este tratamentul parvovirozei?
Tratamentul necesită obligatoriu spitalizare/internarea animalelor afectate, întrucât permite o hidratare corespunzatoare a câinelui: rehidratarea și tratarea simptomelor digestive, imunoterapie specifică (imunizare pasivă – imunoglobuline).
În paralel, medicul veterinar utilizează antibiotice care fac posibilă lupta împotriva suprainfecțiilor bacteriene.
Ce prognostic are?
Prognosticul este foarte rezervat în primele zile și observăm o evoluție fatală în 2 până la 5 zile. Dar este recunoscut faptul că un câine care trece cursul de a 5-a zi va avea șanse bune de a se reface fără a avea efecte secundare.
Pe de altă parte, în faza de convalescență, mai ales când este un cățel tânăr, este necesară monitorizarea timp de câteva săptămâni, deoarece apărările imune ale câinelui vor fi slăbite, făcând câinele mai sensibil la infecții.
În urma infecției, imunitatea se dezvoltă foarte mult timp (uneori câțiva ani), protejând astfel cățelul de parvovirus. Cu toate acestea, vaccinarea este indicată pentru a optimiza apărarea câinelui împotriva bolii.
Cum se prevene parvoviroza la câine?
Măsuri igienico-sanitare: este necesar să dezinfectați spațiile.
Cu toate acestea, virusul este foarte rezistent în mediu (până la 6 luni), precum și la multe dezinfectante, cum ar fi alcoolul, eterul sau acidul. Doar formaldehidă, sodă caustică sau înălbitor pot face virusul inactiv.
Înălbitorul diluat 1/30 a este eficient în inactivarea virusului, cu condiția respectării următorului protocol de curățare:
1 • Începeți prin curățarea și clătirea obiectelor și a întregului mediu.
2 • Se diluează un recipient de 250 ml de înălbitor cu 9,6% clor activ într-un recipient de 5 până la 10 litri cu apă rece sau călduță.
3 • Aplicați rapid soluția astfel preparată.
4 • Înainte de clătire, soluția de dezinfectant pregătită trebuie să fi rămas în contact cu suprafețele pentru a fi tratate suficient de mult (cel puțin zece minute, sau chiar o oră în funcție de anumite surse).
Măsuri de prevenție medicală
Este important să vaccinați câinele de la o vârstă fragedă.
Vaccinarea se efectuează de la 6 săptămâni ale cățelușului (apoi alte două injecții la doua săptămâni de distanță) și necesită un rapel anual.
Sȃngele este un lichid circulant alcătuit din diferite tipuri de celule denumite generic elemente figurate, suspendate în partea lichidă a sȃngelui denumită plasmă. Elementele figurate ale sȃngelui sunt reprezentate de hematii (numite şi globule roşii sau eritrocite), leucocite (neutrofile, eozinofile, bazofilele, limfocite şi monocite) şi plachetele sanguine (sau trombocitele).
Plasma (plasma sanguinis): – reprezintă componenta lichidă care se separă deasupra elementelor figurate când sângele este recoltat pe anticoagulant. În sȃngele recoltat fără anticoagulant, la scurt timp de la recoltare se formează coagulul, iar partea lichidă rămasă constituie serul. Compoziţia plasmei sanguine diferă de cea a serului prin acea că plasma conţine fibrinogen şi protrombină în loc de trombină.
Componenţa biochimică a plasmei:
Dintre substanţele dizolvate sau suspendate în plasmă, proteinele sunt cele mai abundente reprezentȃnd 4-8 g/dL de plasmă. Conţinutul în proteine al plasmei scade în caz de alimentaţie carenţată în proteine. Dintre proteinele plasmatice albuminele reprezintă 40–60 %, realizȃnd principala forţă oncotică a plasmei şi au rol important în transportul sanguin al diferitelor substanţe. Albuminele plasmatice sunt implicate şi în transportul acizilor graşi şi al pigmenţilor biliari. Globuliunele sunt sintetizate în ficat şi în celulele sistemului reticuloendotelial. Globulinele α şi β servesc pentru transportul colesterolului, al hormonilor steroizi, al fosfatidelor şi al acizilor graşi. O β1 globulină serveşte pentru transportul metalelor grele: fier, cupru, zinc.
În afară de proteine plasmatice în sȃnge mai există şi enzime care sunt eliberate în sȃnge de către diferite organe. Principalele enzime întȃlnite în sȃnge sunt reprezentate de hidrolaze (esteraze, carbohidraze, proteaze, dezaminaze), transferaze (transaminaze: alanin-aminotransferaza, aspartataminotranferaza, γ-glutamiltransferaza), transhidrogenaze (lacatdehidrogenaza).
Azotul total neproteic rezultă în urma metabolizării în produşi intermediari sau finali a substanţelor a proteinelor. Substanţele azotate neproteice rezultate sunt: urea, acidul uric, creatina, creatinina, aminoacizii, amoniacul, nucleotidele, purinele, polipeptidele, şi glicoproteinele. Amoniacul (NH3 ) rezultă în urma metabolizării incomplete în uree a proteinelor.
Lipidele sunt substanţe organice constitutive ale materiei organice, îndeplinind diferite funcţii biologice, avȃnd următoarele roluri:
Lipidele sunt reprezentate de trigliceride, fosfolipide şi cholesterol. O parte din lipide sunt legate de proteine sub formă de lipoproteine.
Distribuţia fluidelor, nutrienţilor şi produşilor de excreţie între sânge, interstiţiu şi celule este controlată de bariere fizice, dar şi de diferenţe de presiune şi concentraţie între diferite compartimente. Membrana celulară reprezintă o barieră selectivă, care separă interstiţiul de compartimentul intracelular. Substanţele liposolubile cum ar fi oxigenul, dioxidul de carbon şi acizii graşi circulă liber prin membrana celulară pe baza gradientului de concentraţie. Particulele hidrosolubile cum ar fi electroliţii, calciul, glucoza şi aminoacizii pătrund în celulă prin transport activ. Apa circulă prin membrana celulară pe baza gradientului de concentraţie.
pH-ul sângelui prezintă mici variaţii în jurul valorii de 7,4, în funcţie de specie. pH-ul sângelui venos este mai scăzut decât al sângelui arterial. Astfel, dacă pH-ul sângelui arterial este 7,4, este de aşteptat ca pH-ul sângelui venos să fie 7,36. Există uşoare variaţii fiziologice al valorii pH-ului. Digestia gastrică este însoţită de alcaloză, prin pierderea unei mari cantităţi de [H+], iar digestia intestinală este însoţită de acidoză prin secreţia de HCO3– în sucul pancreatic.
Reglarea pH-ului sanguin presupune echilibrul acido-bazic al sângelui, pentru menţinerea căruia organismul dispune de sisteme tampon şi de mecanisme fiziologice. Un sistem tampon este alcătuit dintr-o bază slabă şi sarea ei cu un acid puternic, sau dintr-un acid slab şi sarea lui cu o bază puternică. Acizii sau bazele mai tari (formate în sânge) au proprietatea de a scoate acizii sau bazele mai slabe din sărurile lor. Sistemele tampon transformă un acid tare în sarea corespunzătoare, cu formare unui acid slab, care, fiind mai puţin disociabil, determină o acidifiere mai slabă decât cea produsă de acidul tare. În organismul animal există cinci principale sisteme tampon: sistemul bicarbonat/acid carbonic, sistemul hemoglobină redusă/hemoglobinat de potasiu, sistemul oxihemoglobină/oxihemoglobinat de potasiu, sistemul fosfat monosodic/fosfat disodic şi sistemul proteine acide/proteine alcaline. Puterea tampon a sângelui este repartizată 53% în bicarbonaţi, 35% în hemoglobină, 7% în proteinaţi şi 5% în fosfaţi.
În reglarea pH-ului, un rol important revine mecanismelor biologice, specifice anumitor organe: pulmon, ficat, rinichi, piele, tub digestiv, vase sanguine, a căror contribuţie în menţinerea echilibrului acido-bazic este descrisă în cadrul studiului funcţiilor sistemelor de care aparţin .
Prin rezervă alcalină a sângelui se înţelege în principal cantitatea totală de bicarbonat din sânge. Valoarea cantităţii totale de bicarbonat din sânge reprezintă capacitatea organismului de a combate tendinţa la acidoză. Rezerva alcalină se exprimă în mL CO2 degajaţi din 100 mL de sânge tratat cu un acid tare. Un participant minor la realizarea rezervei alcaline este amoniacul rezultat din dezaminări. Între cantitatea de bicarbonaţi şi cea de acid carbonic din sânge, ambele exprimate în volume de CO2, există un raport constant.
Căpuşele sunt paraziti externi (ectoparaziţi) hematofagi care paraziteaza la suprafata tegumentului (piele, blana) la animale si om. Viata libera a capuselor si raspandirea lor sunt influentate de conditiile de mediu extern, indeosebi de temperatura, umiditate si tipul de vegetatie. Astfel în țările cu un climat temperat (Romania), abundența căpușelor se realizează primavara și toamna, iar în țările tropicale în sezonul ploios. Cea mai importantǎ familie pentru patologia veterinarǎ este familia Ixodidae cu genurile Ixodes, Rhipicephalus si Dermacentor [1, 2].
1. Babesioza: – este o boală parazitară produsă de protozoare care se localizeazǎ în hematii (globulele roşii), întâlnită câine (Babesia canis, Babesia gibsoni) şi pisică (Babesia felis) manifestându-se clinic prin anemie, febră, hemoglobinurie, icter. Contaminarea (transmiterea bolii) se face prin muscǎtura de cǎpuşǎ. Evolutia bolii este fulgeratoare, acutǎ cu moarte după 3-4 zile[3,4].
2. Bartoneloza/Hemobartoneloza: – este o boalǎ produsǎ de un agent bacterian H. canis (câine) şi felis (pisicǎ) întâlnitǎ mai frecvent la pisicǎ şi mai rar la câine, fiind transmisǎ de cǎpuşe. Patogenetic Hemobartonella se localizeazǎ în hematii (globulele roşii) producând distrugerea acestora. Boala se manifestǎ clinic prin febrǎ, anemie, stare letargicǎ, iar în unele cazuri evoluţia este inaparentǎ cu simptomatologie nespecificǎ. Se mai pot întâlni mai rar uveite, limfadenopatie [3,4].
3. Borelioza/ Boala Lyme: – boala bacterianǎ transmisǎ de cǎpuşe întâlnitǎ mai frecvent la câine caracterizandu-se clinic prin febrǎ, anorexie, poliartritǎ (schiopǎturi) şi insuficienţǎ renalǎ. Boala se poate transmite și la om prin întepăturile de capuse [1].
4. Ehrlichioza: – boala bacteriană (Erlichia canis) transmisǎ de cǎpuşe întâlnitǎ la câine (rase predispuse: Doberman, Ciobǎnesc german) şi pisicǎ. Boala se manifestǎ clinic prin anorexie, febrǎ, epistaxis, letargie, limfadenopatii, tulburǎri respiratorii (dispnee), semne nervoase. Boala are evolutie acutǎ, putându-se croniciza [1].
5. Hepatozoonoză canină: – este o boală produsǎ de un protozoar (Hepatozoon canis) şi transmisǎ de cǎpuşe. Se manifestǎ clinic prin anemie, febrǎ, letargie. Aceasta are o incidență ridicată în zona sud-estică europeană, bazinul mării mediterane [4].
Pentru a preveni apariția acestor entități, Echipa medicală Piatra Vet, recomandă deparazitari externe lunare, cu produse specifice ce acționează pe căpușe și pureci.
Bibliografie
La ce vârstă putem castra motanul?
Care sunt avantajele și dezavantajele?
Care este comportamentul unui motan după castrare?
?? Descoperiți sfaturile noastre veterinare și răspunsurile la întrebările tale despre castrarea motanului tau.
Castarea motanului este o operație chirurgicală sub anestezie generală, al cărei scop este prevenirea reproducerii. Motanul este de obicei este castrat înainte de pubertate, pentru a evita creșterea hormonală, care probabil va remedia o posibilă marcare urinară sexuală. Într-adevăr, castrarea este mai puțin eficientă asupra marcării urinare atunci când pacientul a trecut de pubertate.
Asta înseamnă că între 8 și 12 luni (vârsta pubertății la pisici bazate pe rasă), castrarea va fi 100% eficientă pentru marcarea urinară sexuală. Odată terminată pubertatea și mai ales la o pisică mai în vârstă (de exemplu, 3 ani), castrarea își poate pierde eficacitatea în cazul marcării.
Cu toate acestea, este posibil ca această procedură chirurgicală să fie efectuată la orice vârstă a vieții sale. În ceea ce privește pregătirea înainte de operație, pacienții trebui ținuți la un program de dietă (12-14 h hrana; 6 h dietă hidrică).
După castrare perioada convalescenței este de regulă mai lejeră, făcând ca refacerea și recuperare pacientului să fie de 1-2 zile postoperator.
??? Beneficiile castrării la motan
1. Luptați împotriva marcării urinare sexuale.
Castrarea motanului poate lupta, de asemenea, împotriva marcării urinare sexuale, un comportament care se stabilește la pubertate, sub influența hormonilor sexuali, adică între 6 și 12 luni, în funcție de rasă. Apare la pisoi în jur de 4 săptămâni la momentul jocurilor sociale, apoi dispare foarte repede și reapare la pubertate (între 5 și 8 luni).
Atenție!! castrarea nu diminuează marcajul urinar legat de o stare de anxietate sau de o chestionare a spațiului de locuit al pisicii.
Ce este marcajul urinar?
Marcarea urinei corespunde comportamentului teritorial sau social. Pisica emite un flux de urină orizontal la înălțimea cozii sale, pe un suport de obicei vertical și vizibil în mod deosebit ca piesă de mobilier sau de perete. Totuși, destul de repede, marcajul poate evolua: pisica poate marca în poziție ghemuită și în mai multe locuri. Marcajul urinar poate fi de două tipuri:
– marcarea urinară sexuală: acesta este cazul pisicilor adulte (adică ne-castrate), care urinează frecvent în jurul ușilor și ferestrelor.
– marcarea urinei legată de stres: pisica marchează prin emiterea regulată de jeturi de urină pe diverse suporturi (mobilier, perdele etc.). Proprietarul găsește apoi jeturi de urină împrăștiate în mai multe locuri. Acest marcaj permite pisicii destabilizate emoțional să-și delimiteze spațiul de locuit.
Există două etape în această etichetare: o etapă de reacție normală (la o pisică excitată, de exemplu, locații limitate, frecvență joasă) și o etapă de anxietate (patologică) în care marcajul se intensifică.
2. Reduceți conflictele între motani.
Castrarea motanilor poate reduce numărul de răni prin mușcături și zgârieturi în urma luptelor dintre motani adulți, într-adevăr motanii castrați sunt mai liniștiți.
3. Reduceți „rătăcirea” asociată căutarii partenerilor sexuali
Motanul castrat nu mai caută parteneri sexuali și, prin urmare, „rătăcește” mai puțin în acest scop. Castrarea motanului reduce și bolile cu transmitere sexuală, așa cum am menționat mai sus.
4. Scapati de mirosul puternic de urină
Castrarea motanului ajută, de asemenea, la combaterea mirosului puternic al urinei.
5. Reglați populațiile de pisici fără stăpân
Mai general, castrarea motanilor face posibilă reglarea populațiilor de pisici vagaboande susceptibile de a prolifera.
??Dezavantajele castrării la motan.
1. Printre dezavantajele castrării motanului este legat de creștere în greutate și de aici boli conexe.
2. Riscul de a dezvolta calculoza urinară, de asemenea este crescut, deoarece animalul supraponderal se mișcă mai puțin, deci va bea mai puțină apa și în cele din urmă mai puțină urină.
3. În paralel această procedură, există o scădere a exercițiilor fizice și o creștere a apetitului a pacientului castrat.
Riscul de supraponderare asociat cu aceasta procedura nu ar trebui să afecteze decizia de a opera. Astăzi în Romania, mai mult de 90% din pisici (atât de sex masculin, cât și de sex feminin) sunt necastrate, cu o rată ce continuă să crească.
Iată câteva sfaturi pentru a împiedica creșterea în greutate a motanului tău ca urmare a castrării:
? Dați o hrana specifică pentru motanul castrat;
Pentru a preveni creșterea în greutate, o tranziție alimentară poate începe cu 15 zile înainte de la data castrării. Compoziția și cantitatea alimentelor curente sunt revizuite în acord cu medicul veterinar și se determină o greutate ideală.
Se consideră că greutatea în momentul castrării să constituie greutatea ideală (forma ideală) a motanului;
? Pentru a evita consumul excesiv, este mai preferabil ca o singură persoană din familie să fie responsabilă de hrănirea pisicii;
? Riscul de supraponderare este apoi gestionat prin adaptarea dietei la nevoile pisicii castrate și la stilul său de viață.
? Rația zilnică trebuie controlată și împărțită pentru a respecta comportamentul „năucitor” al pisicii!
? În general, trebuie pusă la punct o dietă specială cu o restricție energetică de aproximativ 30% (alimente pentru pisici castrate sau dietă) pentru a preveni creșterea în greutate;
? Îmbogățiți mediul de viață al pisicii: în general, inactivitatea este anxietate pentru pisică! Iar anxietatea poate genera bulimie!
? Exercițiul fizic și bunăstarea pisicii vor fi favorizate de un mediu adecvat. În special, se va avea grijă să se respecte nevoile de bază ale pisicii, prin a avea resurse suficiente în locurile potrivite.
? Pentru somn, alegeți un loc sus, calm, cald și confortabil.
? Cutia de gunoi trebuie amplasată într-o locație cu bine ascunsă.
? Jocurile trebuie să fie dispersate în habitat.
? Recipientul suficient de mare trebuie să fie ușor accesibil.
?? Alimentele dietetice recomandate mai jos sunt strict pentru nevoile motanului sterilizat. Acestea sunt alimente fiziologice de calitate superioară. Un aliment echilibrat și de calitate va permite pisicii dvs. să își păstreze toată viața o sănătate bună. El va trăi mai bine și mai mult!
?? Pentru a preveni creșterea în greutate după castrare, vă recomandăm să vă hrăniți motanul cu gama premium si superpremium (Hill s, Royal canin, Vet Life Farmina, Purina, Brit, Nutra, Advance, etc).
Ai vreo întrebare despre castrarea la motanul? Nu ezita să apelezi la medicul veterinar, profesionistul sănătății motanului tău. ?
Giardioza (giardiaza) este o boală intestinală caracterizată prin inflamația cronică a intestinului subțire. Această boală se datorează proliferării unui parazit (protozoar), numit giardia, care se găsește mai ales la tineretul canin și felin (pisoi și căței).
Giardioza afectează animalele tinere, în special în perioada de la înțărcare până la 2 ani, 40% dintre pisoi și căței fiind infectați înainte de vârsta de 6 luni.
Atenție, boala este o zoonoză, adică este transmisibilă oamenilor.
Printre semnele clinice mai frecvent întâlnim:
Medicul veterinar va diagnostica giardioza examinând scaunul proaspăt (examen coproparazitlogic).
Prognosticul este bun cu tratamentele adecvate pe care medicul veterinar le va prescrie (anti-diareice, anti-infecțioase specifice).
Se recomandă deparazitarea pisicilor și cățeilor împotriva giardiozei în mod regulat de-a lungul vieții cu produse adecvate.
Verificarea puilor de pisică și câine împotriva giardiozei și a altor paraziți intestinali se realizează astfel:
• La fiecare 15 zile până la vârsta de 3 luni, începând de la nașterea pisoiului.
• Apoi, la fiecare 3 luni, într-un mod preventiv, pentru celelalte categorii de vârstă.
Oricare ar fi modul de viață al patrupedului dumneavoastră (câine și pisică) (în aer liber sau în interior) și indiferent de vârstă, singura modalitate de a evita infecția cu giardia și a altor endoparaziți cu produse specifice, la recomandarea medicului veterinar.
Ai vreo întrebare despre giardioza? Dacă animăluțul tău are unul din simptome, nu ezita să apelezi la medicul veterinar, profesionistul sănătății animalelor.
Câinele meu este negru la urechi! Câinele meu are urechi zgâriate! Câinele meu are o mâncărime a urechilor, este contagios pentru oameni? Ce tratament trebuie administrat?
Descoperiți sfaturile noastre veterinare ilustrate și răspunsurile la întrebările dvs. despre această afecțiune a urechii la câini …
Râia urechii, cunoscută și sub denumirea otodectoză este o boală parazitară a canalului auditiv extern, caracterizată prin proliferarea unui acarian (Otodectes cynotis).
Acarianul se hrănește cu resturi epidermice și cerumen, trăiește și se reproduce în canalul urechii.
Contaminarea are loc prin contactul direct între animale (mai ales în canise sau adăposturi), supraviețuirea parazitului în mediu extern fiind limitată (câteva zile). Boala nu este transmisibilă oamenilor.
Cele mai comune semne clinice:
Tratamentul prescris de un medic veterinar are mai multe obiective:
Toaleta auriculară:
1 • Cu o mână, ridicați pavilionul urechii, iar cu cealaltă, luați loțiunea de ureche.
2 • Introduceți vârful loțiunii în canalul urechii și rulați câteva picături de produs.
3 • Masați baza urechii pentru a îndepărta impuritățile și curățați bine conductul.
4 • Lăsați câinele să clatine din cap: murdăria urcă de-a lungul conductului spre pavilion.
• În cele din urmă, ștergeți conductul auditiv și pavilionul cu o compresă.
Ai vreo întrebare despre acarienii la urechi la câinele tău? Dacă câinele tău prezintă unul din simptomele de mai sus nu ezita să apelezi la medicul veterinar, profesionistul sănătății câinelui tău. ?
Sistemul auditiv sau auditiv al câinelui este sistemul senzorial pentru auz. Ea apelează la sentimentul auzului. Organul implicat este urechea.
Câinele are abilități mai dezvoltate decât omul. Auzul său reușește să recunoască o gamă mai largă de sunete și să perceapă sunete cu o intensitate foarte mică: poate capta frecvențe de până la 50 000 de vibrații pe secundă (hertz) apoi că bărbatul este limitat la 20 000 de hertzi. Câinele este astfel capabil să audă sunete inaudibile de oameni, care a dezvoltat fluierul cu ultrasunete.
Urechea câinelui este compusă din trei părți:
• Urechea exterioară.
• Urechea mijlocie.
• Urechea interioară.
Urechea exterioară a câinelui
Urechea exterioară este compusă din pavilionul auricular și canalul auditiv (orizontal și vertical).
Pavilionul colectează sunete și le direcționează spre timpan prin canalul urechii.
Canalul urechii câinelui are o anatomie diferită de cea a Omului. Ca și la pisică, are o formă de „L”: coboară vertical înainte de a forma un unghi drept și de a continua orizontal către timpan. Fiți atenți, deoarece promovează acumularea de cerumen și bacterii! De aceea, este important să curățați urechile câinelui dvs. pentru a evita orice risc de infecție sau boli ale urechii.
Aflați mai multe despre cum să curățați urechile unui câine.
Urechea medie
Urechea medie include timpanul, cavitatea timpanică și trei osicioare auditive (ciocanul, nicovala și etrierul) și tubul auditiv care leagă urechea cu spatele nasului pentru a permite aerul să circule în urechea medie.
Timpanul transformă sunetele în vibrații, în timp ce cele trei osicule sunt responsabile de transmiterea acestor vibrații la urechea internă.
Urechea interioară a câinelui
Urechea interioară este compusă din cohlee și sistemul vestibular (sau vestibul).
Cohleea, care are formă de spirală, este organul auzului, în timp ce sistemul vestibular conține celule care controlează echilibrul câinelui.
Sistemul vestibular conține canale semicirculare (canal orizontal, canal vertical anterior și canal posterior) și două buzunare mici (utricul și saccul).
Nervul auditiv este apoi responsabil de transmiterea informațiilor de la cohleă la creier.
Otita este o afecțiune inflamatorie caracterizată prin dureri semnificative. Cel mai adesea otita externa afectează canalul auditiv al urechii.
Aflați mai multe despre otită la câini.
Râia auriculară
Râia auriculară este o boală parazitară a canalului auditiv extern caracterizată prin proliferarea unui acarian microscopic.
Aflați mai multe: pe acarieni la câini.
Othematomul
Othematomul se manifestă prin formarea unui hematom pe pavilionul urechii câinelui.
De obicei, rezultă din agitarea urechilor sau zgârierea lor activă de către câine în urma otitei externe cronice care provoacă mâncărimi semnificative. Othematomul este format în urma unei leziuni vasculare majore de la nivelul cartilajului auricular.
Aflați mai multe: pe othematom la câini.
Urechea câinelui meu este umflată! Câinele meu are o umflatură la ureche! Câinele meu are zgârieturi și miroase rău! Aceste simptome diferite pot fi semnul unui othematom …
Descoperiți sfaturile noastre veterinare ilustrate și răspunsurile la întrebările pe care le aveți despre această afecțiune comună a urechii la câini …
Definiția othematom la câini
Otematomul este cel mai frecvent traumatism care stă în urechea câinelui. Se găsește mai ales la câinii cu urechile droopy. Se caracterizează prin formarea unui hematom la nivelul pavilionului urechii.
Othematomul este format ca urmare a șocului sau zgârieturii active a urechii provocând deteriorarea vaselor de sânge (și în special artera atrială principală) și formarea unei pungi de sânge sub piele. Deoarece această zonă nu este foarte elastică, hematomul provoacă apoi o tensiune semnificativă între cele două fețe ale auriculei.
Această afecțiune poate părea impresionantă stăpânului, care se poate manifesta ca o masă mică la umflarea urechii în întregime. Un othematom poate fi dureros, dar nu prezintă un pericol pentru viața câinelui.
Cauzele othematomului la câini
Othematomul poate rezulta din:
• Scuturarea urechilor cauzată de disconfort sau după înot, de exemplu.
• Răzuirea intensă a câinelui în urma otitei externe sau a mâncărimii urechii, ducând la mâncărimi severe.
• Prezența paraziților, cum ar fi puricii sau căpușele.
• O luptă cu un alt câine.
• Un șoc împotriva unei suprafețe dure, cum ar fi colțul unei piese de mobilier, de exemplu.
Simptomele othematomului la câini
În general, există o masă pe suprafața concavă a urechii (variind de la o masă simplă la o umflare totală a urechii) asociată cu zgârierea sau agitarea urechilor. Urechea câinelui poate fi pliată anormal atunci când masa este mică.
Otita sau scabia concomitentă se pot manifesta astfel:
• O producție semnificativă de cerumen: o secreție inițial gălbuie, apoi maro-ciocolată, formată de glandele sebacee ale canalului auditiv extern.
• Miros grețos.
După ce este suspectat un othematom, este important să consultați un medic veterinar și să nu așteptați să se extindă în continuare. Într-adevăr, cu cât masa crește, cu atât câinele va fi jenat și va tinde să se zgârie mai mult. Fără tratament, othematomul se poate descompune și / sau infecta.
Diagnosticul othematomului
O puncție a masei de către medicul veterinar permite confirmarea faptului că este într-adevăr un othematom. Acest act constă în colectarea lichidului prin introducerea unui ac în masă.
Tratamentul othematomului la câini
Tratamentul othematomului depinde în esență de dimensiunea hematomului, dar acesta este în general de două tipuri:
Tratamentul medical al othematomului
Medicul veterinar aspiră hematomul sub anestezie locală a câinelui, folosind o seringă, eventual combinând un tratament antiinflamator (un medicament indicat în tratamentul edemului). Realizează un bandaj compresiv al urechii după puncția masei.
El va repeta puncția, dacă este necesar, cu câteva zile distanță. În funcție de rezultate, dacă hematomul este reformat, poate fi necesară intervenția chirurgicală.
Tratamentul chirurgical al othematomului
Medicul veterinar poate fi nevoit să opereze câinele:
• Prima linie: imediat ce apare othematomul.
• Sau a doua linie: dacă tratamentul medical eșuează sau otemomul (cronic) este mare.
În ambele cazuri, tratamentul auricular al otitei trebuie făcut conform prescripției medicului veterinar.
Aveți o întrebare despre othematom la câine? Dacă câinele tău are unul din simptomele de mai sus nu ezita să apelezi la medicul veterinar, profesionistul sănătății câinelui tău. ?
Simptome și tratament
Pisica mea este neagră în urechi! Pisica mea are rană (leziune) la urechi! Pisica mea are o mâncărime a urechilor, este contagioasă pentru om? Pisica mea scutură din cap!
Ce tratament trebuie administrat?
Descoperiți sfaturile noastre veterinare ilustrate și răspunsurile la întrebările dvs. despre această afecțiune a urechii la pisici.
Râia urechii, cunoscută și sub denumirea de otodectoză sau acarianul urechii la pisici, este o boală parazitară a canalului auditiv extern, caracterizată prin proliferarea unui acarian microscopic (Otodectes cynotis) în canalul extern auricular.
Acarianul se hrănește cu resturi epidermice și cerumen, trăiește și se reproduce în canalul urechii.
Contaminarea se produce prin contactul direct, fiind mai răspândită în rândul populațiilor de pisici comunitare. Boala nu este transmisibilă oamenilor.
Pisica scutură frecvent capul și are mâncărime care poate deveni violentă, ducând uneori la producerea unor leziuni la baza urechii datorita scarpinatului. Prezența rapidă a parazitului determină inflamația canalului urechii externe și producerea unei secretii negricioase, uscate în cantități mari.
De regula la examenul clinic, medicul veterinar cu ajutorul otoscopului observa o secretie negricioasa, uleioasa, sfaramicioasa. Prin analizarea microscopica a acestei secretii se observa parazitii.
Tratamentul prescris de un medic veterinar are mai multe obiective:
Puteți utiliza un produs de curățare a urechilor cu proprietăți liniștitoare și calmante, în pregătirea aplicării unui tratament de către medicul veterinar.
Înainte de a începe să curățați urechea pisicii, asigurați-vă că vă spălați mâinile în mod corespunzător, pentru a evita agravarea iritației prezente!
Apoi, procedați după cum urmează:
1 • Cu o mână, ridicați pavilionul „steagul” urechii, iar cu cealaltă, luați loțiunea de ureche.
2 • Introduceți vârful loțiunii în canalul urechii și rulați câteva picături de produs.
3 • Masați baza urechii pentru a îndepărta impuritățile și curățați bine conducta.
4 • Lăsați pisica să clatine din cap: murdăria urcă de-a lungul conductei spre pavilion.
• În cele din urmă, ștergeți bine pavilionul urechii folosind o discheta demachianta sau un tampon de vată.
Pentru a curăța canalul urechii externe al pisicii dvs. înainte de aplicarea unui tratament, vă recomandăm următoarele produse:
Curățarea laptelui cu ulei de migdale dulci și proprietăți calmante, pentru curățarea canalului urechii urechii pisicii înainte de aplicarea unui tratament.
Loțiune Douxo Ear
Lichid non-gras, ușor parfumat, cu proprietăți calmante și calmante, pentru a curăța canalul urechii urechii pisicii înainte de aplicarea unui tratament.
Piese Douxo Pyo Discuri de igienă auriculară
Discurile de curățare înmuiate cu o loțiune calmantă și antiseptică pentru curățarea urechilor auriculare la pisici
Pentru a curăța canalul urechii externe pentru pisică în combinație cu tratament sau prevenție, vă recomandăm următorul produs:
Demachiant pentru urechi Epiotic
Soluție micelară recomandată pentru igiena regulată în timpul otitei externe. În combinație cu tratamentul otitei externe și în prevenire. Ajutor în controlul infecțiilor recurente ale urechii la pisici predispuse.
Ai vreo întrebare despre acarienii la urechi la pisici? Nu ezita să apelezi la medicul veterinar, profesionistul sănătății pisicii dvs. ?
Cabinetul veterinar PIATRA VET-Piatra Neamt a luat naștere, datorită unui cumul de factori personali și profesionali.
Factorii personali sunt legați de dorința medicilor noștri de a reveni în Moldova, mai aproape de munții dragi și de familie.
Factorii profesionali se referă la punerea în aplicare a celor mai bune practici medicale dobândite până în momentul de față, fără a fi constrânși de politica cabinetului.
Piatra Vet este un cabinet veterinar situat în Piatra Neamț, care oferă servicii veterinare la standarde europene de către medici specialiști. Personalul medical vă întâmpina cu căldură, iar animăluțul dumnevoastră se va simți confortabil și în siguranța, datorită implicării totale a medicilor noștri pentru a asigura sănătatea fizică și psihică a animăluțului.
Prin intermediul cabinetului și a medicilor noștri specialiști, animăluțele??dvs, diagnosticate cu cancer?, pot avea parte acum de un consult de specialitate și tratament corespunzător care le va spori șansa la viață.
Misiunea noastră este ca, în timp, stăpânii iubitori de animale, care vor avea nevoie de un consult de specialitate, să identifice cabinetul nostru veterinar, PIATRA VET, drept reper de excelență în domeniu. Avem încrederea, că experiențele pozitive avute în cabinetul nostru vă vor determina să reveniți, iar și iar.
Echipa,
PiatraVet
Adresa: Strada Dimitrie Leonida, Nr. 13, Bl. D4, parter (vis-a-vis de Agroland), localitate Piatra Neamț, județ Neamț
Telefon: 0771.003.164, 0721.906.729, 0726 578 805
E-mail: office@piatravet.ro