Boli transmise de căpușe la câine și pisică

Boli transmise de căpușe la câine și pisică

Căpuşele sunt paraziti externi (ectoparaziţi) hematofagi care paraziteaza la suprafata tegumentului (piele, blana) la animale si om. Viata libera a capuselor si raspandirea lor sunt influentate de conditiile de mediu extern, indeosebi de temperatura, umiditate si tipul de vegetatie. Astfel în țările cu un climat temperat (Romania), abundența căpușelor se realizează primavara și toamna, iar în țările tropicale în sezonul ploios. Cea mai importantǎ familie pentru patologia veterinarǎ este familia Ixodidae cu genurile Ixodes, Rhipicephalus si Dermacentor [1, 2].

1. Babesioza: – este o boală parazitară produsă de protozoare care se localizeazǎ în hematii (globulele roşii), întâlnită câine (Babesia canis, Babesia gibsoni) şi pisică (Babesia felis) manifestându-se clinic prin anemie, febră, hemoglobinurie, icter. Contaminarea (transmiterea bolii) se face prin muscǎtura de cǎpuşǎ. Evolutia bolii este fulgeratoare, acutǎ cu moarte după 3-4 zile[3,4].

2. Bartoneloza/Hemobartoneloza: – este o boalǎ produsǎ de un agent bacterian H. canis (câine) şi felis (pisicǎ) întâlnitǎ mai frecvent la pisicǎ şi mai rar la câine, fiind transmisǎ de cǎpuşe. Patogenetic Hemobartonella se localizeazǎ în hematii (globulele roşii) producând distrugerea acestora. Boala se manifestǎ clinic prin febrǎ, anemie, stare letargicǎ, iar în unele cazuri evoluţia este inaparentǎ cu simptomatologie nespecificǎ. Se mai pot întâlni mai rar uveite, limfadenopatie [3,4].

3. Borelioza/ Boala Lyme: – boala bacterianǎ transmisǎ de cǎpuşe întâlnitǎ mai frecvent la câine caracterizandu-se clinic prin febrǎ, anorexie, poliartritǎ (schiopǎturi) şi insuficienţǎ renalǎ. Boala se poate transmite și la om prin întepăturile de capuse [1].

4. Ehrlichioza: – boala bacteriană (Erlichia canis) transmisǎ de cǎpuşe întâlnitǎ la câine (rase predispuse: Doberman, Ciobǎnesc german) şi pisicǎ. Boala se manifestǎ clinic prin anorexie, febrǎ, epistaxis, letargie, limfadenopatii, tulburǎri respiratorii (dispnee), semne nervoase. Boala are evolutie acutǎ, putându-se croniciza [1].

5. Hepatozoonoză canină: – este o boală produsǎ de un protozoar (Hepatozoon canis) şi transmisǎ de cǎpuşe. Se manifestǎ clinic prin anemie, febrǎ, letargie. Aceasta are o incidență ridicată în zona sud-estică europeană, bazinul mării mediterane [4].

Pentru a preveni apariția acestor entități, Echipa medicală Piatra Vet, recomandă deparazitari externe lunare, cu produse specifice ce acționează pe căpușe și pureci.

Bibliografie

  1. Larry P. Tilley, Francis W.K. Smith Jr. (2008) – Veterinary Consult Canine and Feline, Blackwell Publishing, four edition.
  2. Mitrea I. L. (2002) – Boli parazitare la animale, Editura Ceres, Bucuresti.
  3. Stephen C. Barr, Dwight D. Bowman (2006) – Canine and Feline Infectious Diseases and Parasitology, Blackwell Publishing.
  4. Susan E Shaw, Michael J Day (2004) – Arthropod-borne Infectious Diseases of the Dog and Cat, Manson Publishing.
admin