Sȃngele este un lichid circulant alcătuit din diferite tipuri de celule denumite generic elemente figurate, suspendate în partea lichidă a sȃngelui denumită plasmă. Elementele figurate ale sȃngelui sunt reprezentate de hematii (numite şi globule roşii sau eritrocite), leucocite (neutrofile, eozinofile, bazofilele, limfocite şi monocite) şi plachetele sanguine (sau trombocitele).
Plasma (plasma sanguinis): – reprezintă componenta lichidă care se separă deasupra elementelor figurate când sângele este recoltat pe anticoagulant. În sȃngele recoltat fără anticoagulant, la scurt timp de la recoltare se formează coagulul, iar partea lichidă rămasă constituie serul. Compoziţia plasmei sanguine diferă de cea a serului prin acea că plasma conţine fibrinogen şi protrombină în loc de trombină.
Componenţa biochimică a plasmei:
Dintre substanţele dizolvate sau suspendate în plasmă, proteinele sunt cele mai abundente reprezentȃnd 4-8 g/dL de plasmă. Conţinutul în proteine al plasmei scade în caz de alimentaţie carenţată în proteine. Dintre proteinele plasmatice albuminele reprezintă 40–60 %, realizȃnd principala forţă oncotică a plasmei şi au rol important în transportul sanguin al diferitelor substanţe. Albuminele plasmatice sunt implicate şi în transportul acizilor graşi şi al pigmenţilor biliari. Globuliunele sunt sintetizate în ficat şi în celulele sistemului reticuloendotelial. Globulinele α şi β servesc pentru transportul colesterolului, al hormonilor steroizi, al fosfatidelor şi al acizilor graşi. O β1 globulină serveşte pentru transportul metalelor grele: fier, cupru, zinc.
În afară de proteine plasmatice în sȃnge mai există şi enzime care sunt eliberate în sȃnge de către diferite organe. Principalele enzime întȃlnite în sȃnge sunt reprezentate de hidrolaze (esteraze, carbohidraze, proteaze, dezaminaze), transferaze (transaminaze: alanin-aminotransferaza, aspartataminotranferaza, γ-glutamiltransferaza), transhidrogenaze (lacatdehidrogenaza).
Azotul total neproteic rezultă în urma metabolizării în produşi intermediari sau finali a substanţelor a proteinelor. Substanţele azotate neproteice rezultate sunt: urea, acidul uric, creatina, creatinina, aminoacizii, amoniacul, nucleotidele, purinele, polipeptidele, şi glicoproteinele. Amoniacul (NH3 ) rezultă în urma metabolizării incomplete în uree a proteinelor.
Lipidele sunt substanţe organice constitutive ale materiei organice, îndeplinind diferite funcţii biologice, avȃnd următoarele roluri:
Lipidele sunt reprezentate de trigliceride, fosfolipide şi cholesterol. O parte din lipide sunt legate de proteine sub formă de lipoproteine.
Distribuţia fluidelor, nutrienţilor şi produşilor de excreţie între sânge, interstiţiu şi celule este controlată de bariere fizice, dar şi de diferenţe de presiune şi concentraţie între diferite compartimente. Membrana celulară reprezintă o barieră selectivă, care separă interstiţiul de compartimentul intracelular. Substanţele liposolubile cum ar fi oxigenul, dioxidul de carbon şi acizii graşi circulă liber prin membrana celulară pe baza gradientului de concentraţie. Particulele hidrosolubile cum ar fi electroliţii, calciul, glucoza şi aminoacizii pătrund în celulă prin transport activ. Apa circulă prin membrana celulară pe baza gradientului de concentraţie.
pH-ul sângelui prezintă mici variaţii în jurul valorii de 7,4, în funcţie de specie. pH-ul sângelui venos este mai scăzut decât al sângelui arterial. Astfel, dacă pH-ul sângelui arterial este 7,4, este de aşteptat ca pH-ul sângelui venos să fie 7,36. Există uşoare variaţii fiziologice al valorii pH-ului. Digestia gastrică este însoţită de alcaloză, prin pierderea unei mari cantităţi de [H+], iar digestia intestinală este însoţită de acidoză prin secreţia de HCO3– în sucul pancreatic.
Reglarea pH-ului sanguin presupune echilibrul acido-bazic al sângelui, pentru menţinerea căruia organismul dispune de sisteme tampon şi de mecanisme fiziologice. Un sistem tampon este alcătuit dintr-o bază slabă şi sarea ei cu un acid puternic, sau dintr-un acid slab şi sarea lui cu o bază puternică. Acizii sau bazele mai tari (formate în sânge) au proprietatea de a scoate acizii sau bazele mai slabe din sărurile lor. Sistemele tampon transformă un acid tare în sarea corespunzătoare, cu formare unui acid slab, care, fiind mai puţin disociabil, determină o acidifiere mai slabă decât cea produsă de acidul tare. În organismul animal există cinci principale sisteme tampon: sistemul bicarbonat/acid carbonic, sistemul hemoglobină redusă/hemoglobinat de potasiu, sistemul oxihemoglobină/oxihemoglobinat de potasiu, sistemul fosfat monosodic/fosfat disodic şi sistemul proteine acide/proteine alcaline. Puterea tampon a sângelui este repartizată 53% în bicarbonaţi, 35% în hemoglobină, 7% în proteinaţi şi 5% în fosfaţi.
În reglarea pH-ului, un rol important revine mecanismelor biologice, specifice anumitor organe: pulmon, ficat, rinichi, piele, tub digestiv, vase sanguine, a căror contribuţie în menţinerea echilibrului acido-bazic este descrisă în cadrul studiului funcţiilor sistemelor de care aparţin .
Prin rezervă alcalină a sângelui se înţelege în principal cantitatea totală de bicarbonat din sânge. Valoarea cantităţii totale de bicarbonat din sânge reprezintă capacitatea organismului de a combate tendinţa la acidoză. Rezerva alcalină se exprimă în mL CO2 degajaţi din 100 mL de sânge tratat cu un acid tare. Un participant minor la realizarea rezervei alcaline este amoniacul rezultat din dezaminări. Între cantitatea de bicarbonaţi şi cea de acid carbonic din sânge, ambele exprimate în volume de CO2, există un raport constant.
Adresa: Strada Dimitrie Leonida, Nr. 13, Bl. D4, parter (vis-a-vis de Agroland), localitate Piatra Neamț, județ Neamț
Telefon: 0771.003.164, 0721.906.729, 0726 578 805
E-mail: office@piatravet.ro